…şi era cât pe ce să moară seria Trifazic. Din varii motive. Care au (mai mult sau mai puţin) legătură cu timpul liber. Tot mai puţinul timp liber. Şi cu lenea care survine în acel puţin timp liber. Cam prematur, după 6+1 episoade, veţi spune. Dar hei! până şi Dumnezeu şi-a realizat seria de real succes Lumea şi alte nimicuri în 6+1 episoade. Şi iată că a ajuns la un rating de mai bine de 6 miliarde. Acuma, nu vrem noi atâta rating/trafic. Om fi noi hipsteruţi, cum ni s-a zis, da’ nu suntem absurzi. Serverul nostru s-ar culca la pământ ca un fir de ciuboţica-cucului în faţa unui tsunami, nu alta. Dar hei! (partea a 2-a), ne-a fost dor. Şi ne-am întors. Cu chestii frumoase pentru cei cu ochi să citească, urechi s-asculte, inimi să vibreze.

Săptămâna asta, fără vreo logică anume, 3 pariuri muzicale pe 2012.

Purity Ring – Lofticries (Ungirthed, 2011)

Corin Roddick are 20 de ani, locuieşte în Montreal şi a bătut la tobe pentru felurite trupe încă de la 14 ani. În altă parte a Canadei, la Halifax, locuieşte Megan James (23 de ani), pianistă cu acte-n regulă; ea scrie constant versuri de la 16 ani. Lasându-se pradă pasiunii sale pentru hip-hop şi R&B, Roddick compune partea (schizoid-)instrumentală ale pieselor, pe care le trimite apoi lui Megan, ce le împlineşte aranjând peste linia melodică a vocii + versurile obscure. Astfel (dis)funcţionează (cel puţin în aceste zile) proiectul de pop futurist Purity Ring. Cu 3 piese electro-sedate pe ţeavă momentan – Ungirthed, Lofticries şi Belispeak -, Purity Ring se apropie de lansarea albumului de debut, care e ca şi gata.

Changing Skins – Lady Hoax (-, 2011)

Pe bucureştenii de la Changing Skins îi urmăresc de câteva luni bune. I-am descoperit într-o zi, pe când scrutam lista de prieteni de pe Facebook, unde se regăseşte – nu mai ştiu de unde, nu mai ştiu nici cum – şi baterista lor, Raluca. Două clipuri video şi două mesaje mai târziu pentru şi era cât pe ce să cânte la Joi Fest, în noiembrie, împreună cu Lights Out! (ce nebunie ar fi ieşit!). Baiul a fost că prima ediţie a Joi Fest s-a nimerit deodată cu finala naţională a GBOB, iar băieţii se aflau printre finalişti. S-ar clasat ulterior pe locul 5, ceea ce nu poate decât să mă bucure + să îmi confirme intuiţiile muzicale + să îmi dea idei trăsnet pentru Joi Fest². Cât despre muzica Changing Skins,  că despre asta e vorba, îmi vine un singur cuvânt în minte când trebuie să o descriu: atipică. Bucureştenii îşi schimbă pielea piesă după piesă: sunt rock’n'roll şi coioşi pe Ain’t It Worth It, alternativ-abrazivi pe Hot Core şi finuţi şi synthpop pe Lady Hoax (cu puncte în plus pentru vocea surprinzătoare şi versatilă a lui Horaţiu Ghibu).

Morning Parade – Youth (Us & Ourselves, 2011)

Despre britanicii de la Morning Parade, pariul meu principal pe 2012, am mai scris şi cu alte ocazii  – mi-au aranjat multe dimineţi. Simt o slăbiciune fantastică pentru melodiile lor infecţioase, pentru sonorităţile migălos reglate, pentru producţia impecabilă. Alegerea de astăzi – Youth – e (doar) un b-side la Us & Ourselves şi, curios, nu va prinde albumul de debut, ce va fi lansat în 5 martie. Youth e un indie rock pretty straightforward cu destule tuşe dance; e lejeră, imediată, proaspătă, aeriană, transparentă. Tocmai de aceea, am mare încredere că primăvara va începe cu Morning Parade… şi că tot cu Morning Parade va continua apoi întreg anul!